josef.13
Boardveteran
Digi Sport a cumpărat drepturile de difuzare și va transmite în exclusivitate Supercupa Spaniei, următoarele trei ediții (sezoanele 2019/2020, 2020/2021 si 2021/2022). Sistemul de desfăşurare va fi unul nou pentru această competiție, într-un format de Final Four, iar fondul total de premiere se va ridica la 40 de milioane de euro.
În această ediție se vor confrunta Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid şi Valencia. Catalanii sunt actualii campioni ai Spaniei, în timp ce Valencia şi-a câştigat dreptul de participare după ce a cucerit Cupa Regelui. Atletico și Real au ocupat locurile 2, respectiv 3 în campionat.
„Va fi cea mai atractivă ediție a Supercupei Spaniei! În primul rând e vorba de formatul întrecerii: nu mai luptă două echipe pentru trofeu, ci patru! Apoi, întâmplarea, sau poate nu, face ca aceste echipe să fie tocmai cele patru reprezentante ale Spaniei în optimile UEFA Champions League. Avem, așadar, garanția unor meciuri pe cinste”, spune George Dobre, redactor-șef Digi Sport.
Semifinalele din Supercupa Spaniei se vor juca pe 8 şi pe 9 ianuarie, iar meciul pentru trofeu pe 12 ianuarie 2020
Semifinalele se vor disputa, în zilele de 8 si 9 ianuarie 2020, pentru prima dată în istoria de 38 de ani a competitiei pe stadionul „Regele Abdullah” din Jeddah, Arabia Saudită.
Învingătoarele din semifinale se vor confrunta în finală într-o singură manșă.
Telespectatorii Digi Sport 1 se vor bucura de spectacolul sportului rege, având ocazia, după toate probabilitățile, să urmărească, în interval de mai putin de o lună, două confruntări Barcelona - Real Madrid. Cele două echipe se vor întâlni și în ”El Clasico” din La Liga, care se va juca miercuri, 18 decembrie 2019, de la ora 21:00 și se va putea urmări tot pe Digi Sport 1.
Programul meciurilor din Supercupa Spaniei:
8 ianuarie: Semifinala 1: Valencia - Real Madrid, pe Digi Sport 1, ora 21:00
9 ianuarie: Semifinala 2: Barcelona - Atletico Madrid, pe Digi Sport 1, ora 21:00
12 ianuarie: finala, pe Digi Sport 1, ora 20:00
Sursa: hdsatelit

Du musst Regestriert sein, um das angehängte Bild zusehen.
Sursa: hdsatelit
Anhänge
Du musst angemeldet sein, um die Anhangsliste zu sehen.