Quantcast
Aktuelles
Digital Eliteboard - Das Digitale Technik Forum

Registriere dich noch heute kostenlos, um Mitglied zu werden! Sobald du angemeldet bist, kannst du auf unserer Seite aktiv teilnehmen, indem du deine eigenen Themen und Beiträge erstellst und dich über deinen eigenen Posteingang mit anderen Mitgliedern unterhalten kannst! Zudem bekommst du Zutritt zu Bereichen, welche für Gäste verwehrt bleiben

Registriere dich noch heute kostenlos, um Mitglied zu werden! Sobald du angemeldet bist, kannst du auf unserer Seite aktiv teilnehmen, indem du deine eigenen Themen und Beiträge erstellst und dich über deinen eigenen Posteingang mit anderen Mitgliedern unterhalten kannst! Zudem bekommst du Zutritt zu Bereichen, welche für Gäste verwehrt bleiben

7,8 milioane abonați la servicii tv în România, dintre care 6 milioane la cablu tv și 1,6 milioane la DTH (satelit)

josef.13

Best Member
Boardveteran
Registriert
1. Juli 2009
Beiträge
28.434
Lösungen
1
Reaktionspunkte
48.057
Punkte
1.083
Ort
Sachsen
„În prima jumătate a anului 2021, internetul revine la ritmurile susținute de creștere pre-pandemie: 3% creșterea numărului de conexiuni, 6% creșterea traficului de internet fix. Tot în acest semestru, am depășit numărul de 3 milioane de gospodării conectate cu fibră până acasă, capabile de super-viteze. În ceea ce privește internetul mobil, circa 70% dintre conexiuni sunt 4G și 5G, în creștere semestrială de 4%, astfel că traficul mediu lunar per locuitor a ajuns la aproape 6 GB”, a declarat vicepreședintele ANCOM, Eduard LOVIN, cu ocazia celei de-a 18-a ediții a Galei Comunicații Mobile, precizează ANCOM printr-un comunicat remis către HD Satelit Blog România.


Infografic piața telecom 30 iunie 2021 - Imagine remisa in comunicat de ANCOM pentru publicare pe HD Satelit România


Raportul ANCOM privind piața telecom în prima jumătate a anului 2021 este disponibil , principalele evoluţii fiind:

Internet fix

Cu +166 mii noi conexiuni în primele 6 luni, numărul total a ajuns la 5,85 milioane (+3%), 82% permiţând viteze care depășesc 100Mbps;

Traficul mediu lunar a ajuns la 50 GB per locuitor (aproape 1,7 GB/zi);

La nivel național, 7 din 10 gospodării deţin conexiuni de internet fix, adică 8 din 10 în mediul urban şi 6 din 10 în mediul rural, însă creșterea din rural (+6%) este net superioară celei din urban (+1%);

După numărul de conexiuni, primii 3 furnizori erau: RCS&RDS (61%), grupul Telekom (17%) şi Vodafone (12%).

Internet mobil

Numărul total de conexiuni active (20,5 milioane) a rămas relativ neschimbat, iar 69% dintre acestea permit 4G şi 5G;

18,8 milioane (+1%) conexiuni sunt legate de telefonia mobilă, realizate prin intermediul telefoanelor mobile, iar 1,7 milioane sunt dedicate internetului mobil, realizate prin modem/card/USB (-6%);

Traficul mediu lunar a fost de 5,8 GB per locuitor, adică aproape 200 MB/zi;

După numărul de conexiuni active, primii 3 furnizori erau: Orange (39%), Vodafone (25%) şi RCS&RDS (20%).

Telefonie mobilă

Numărul de cartele SIM active rămâne relativ constant, iar creşterea cu 300 mii a numărului de cartele SIM cu abonament a fost anulată de scăderea cu 400 mii a numărului de cartele SIM preplătite;

Traficul de voce se menține la aproximativ 35 miliarde minute (-1%), însemnând o medie lunară per locuitor de 5 ore şi 4 minute, în timp ce traficul SMS s-a înjumătăţit în ultimii doi ani, ajungând la o medie lunară de 24 SMS/locuitor;

În funcție de numărul de cartele SIM active, primii 3 furnizori erau: Orange (38%), Vodafone (29%) şi RCS&RDS (17%).

Telefonie fixă

Scăderea numărului de abonaţi şi de linii a continuat (-8%), însă traficul total de voce a scăzut cu doar 4%;

În funcție de numărul de abonați, primii 3 furnizori erau: RCS&RDS (40%), grupul Telekom (37%) şi Vodafone (21%).

Televiziune

7,8 milioane de abonați la servicii TV (-0,1%), dintre care 6,0 milioane prin cablu (77%, în creștere semestrială cu +3%), 1,6 milioane prin satelit-DTH (-9%) și 0,1 milioane (-3%) prin IPTV;

În funcție de numărul de abonați, primii 3 furnizori erau: RCS&RDS (63%), grupul Telekom (14%) şi Vodafone (11%).

In studiile de piață prezentate în Raportul privind datele statistice aferente pieței serviciilor de comunicații electronice din România în a prima jumătate a anului 2021, al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, la întrebarea "Cât de mulțumit sunteți în general de serviciul de televiziune prin cablu, satelit, IPTV?", respondenții care utilizează serviciul de televiziune au răspuns în procent de 33% că sunt foarte mulțumiți, în procent de 49% ca sunt mulțumiți. 8% au fost foarte nemulțumiți, iar 4% au fost nemulțumiți.

La întrebarea "Ce anume vă nemulțumește la serviciul de televiziune utilizat?", respondenții care s-au declarat nemulțumiți de serviciul de televiziune utilizat au motivat ca ii nemulțumesc întreruperile dese (29%), tarifele (26%), grila de programe (15%), dar și alte motive.

La întrebarea 'Care sunt motivele pentru care nu dețineți serviciul de televiziune?", dintre 219 respondenți care nu dețin serviciul de televiziune, 43 au răspuns că nu au nevoie, 19 că nu ii interesează, 18 au răspuns că nu își permit / costă prea mult, 13 că nu există furnizori / rețele în zonă, 11 că nu dețin dispozitivele necesare, iar 3 au motivat că nu știu să folosească astfel de servicii tv.

La întrebarea "Care este principala soluție cu care înlocuiți serviciul de televiziune?", dinte cei 219 respondenți care nu dețin un serviciu de televiziune, 39 au răspuns că folosesc ca înlocuitor "internetul mobil pe telefon", 31 că folosesc "servicii de streaming", 16 utilizează ca înlocuitor "internetul fix", iar 9 nu au niciun înlocuitor pentru serviciile tv.

Venituri din sectorul telecom

Veniturile din sectorul telecom au înregistrat o ușoară scădere (-1%) în prima jumătate a anului 2021, totalizând 8,4 miliarde de lei (1,7 miliarde de euro);

Telefonia mobilă a generat 36% din totalul veniturilor, internetul fix și mobil 33%, retransmisia programelor TV 14%, telefonia fixă 9%, iar celelalte tipuri de reţele/servicii 8%;

În funcție de veniturile obținute din comunicaţii electronice, primii 3 furnizori erau: Orange (25%), Vodafone (24%) și grupul Telekom (24%).

Raportul de date statistice

Raportul de date statistice privind piața de comunicații electronice din România pentru semestrul I 2021 este realizat de ANCOM pe baza datelor statistice raportate semestrial de furnizorii care au obligația de a transmite către ANCOM valorile indicatorilor corespunzători categoriilor de servicii conform Deciziei nr. 333/2013 și este disponibil .

Sursa: hdsatelit
 
Zurück
Oben