Dies ist eine mobil optimierte Seite, die schnell lädt. Wenn Sie die Seite ohne Optimierung laden möchten, dann klicken Sie auf diesen Text.

Poliția Națională din Spania a destructurat rețea care furniza acces ilegal la servicii tv

josef.13

Boardveteran
Registriert
1. Juli 2009
Beiträge
28.432
Lösungen
1
Reaktionspunkte
48.029
Punkte
1.083
Ort
Sachsen
Poliția Națională din Spania a destructurat o rețea care furniza acces ilegal la servicii audiovizuale și de televiziune către cel puțin 15.000 de utilizatori din întreaga țară, promovând serviciile în special prin intermediul unor grupuri închise de pe rețelele de socializare, anunță Policía Nacional printr-un comunicat oficial de presă. Aceasta este cea mai importantă operațiune împotriva pirateriei audiovizuale din regiunea Castilla y León din nord-vestul Spaniei.



Gruparea a utilizat identități furate ale unor terți: fără ca respectivele persoane terțe să știe acest lucru, membrii grupării au contractat în numele acestor persoane abonamente la servicii de telefonie și chiar conturi bancare la entități financiare.

Au fost efectuate șase percheziții și șapte persoane au fost arestate în diferite provincii din Spania. Din cele șapte persoane reținute, două sunt din orașele Zamora și Salamanca, una în orașul Córdoba, trei în provincia Valencia (Puerto de Sagunto și Oliva) și una din provincia Málaga (Benalmádena). Aceste persoane sunt acuzate de infracțiuni împotriva proprietății intelectuale, fraudă în telecomunicații și furt de identitate. Furnizarea serviciilor ilegale era efectuată în principal prin tehnologia IPTV.

O pagină web a fost închisă și au fost confiscate diverse bunuri, printre care se evidențiază șapte lingouri de aur de 20 de grame fiecare, aproape 11.000 de euro în numerar, numeroase echipamente informatice și telefoane mobile, dar și documentația justificativă a infracțiunilor cercetate.



Un număr de 5.673 de utilizatori au fost deconectați chiar din timpul celor șase percheziții domiciliare efectuate în casele cercetate. Diverse conturi create la servicii de plată online și în cadrul unor platforme bancare online, care au servit pentru canalizarea beneficiilor ilegale, au fost blocate.

Prejudiciul cauzat deținătorilor legitimi ai televiziunilor și conținutului audiovizual, doar în ultimul an, se ridică la aproximativ 11,83 milioane euro.

Ancheta a început la sfârșitul lunii mai a anului trecut, ca urmare a unei plângeri depuse la Poliția Provincială din Valladolid de către Entitatea de gestionare a drepturilor producătorilor audiovizuali (EGEDA).

Inițial, ancheta a determinat existența unui grup care a distribuit ilegal conținut audiovizual și televizat pentru cel puțin 15.000 de utilizatori din Spania, promovând serviciile prin grupuri închise de pe rețele de socializare.

Ulterior, investigația a făcut posibilă localizarea celor doi membri din orașele Salamanca și Zamora. S-a constatat că persoana cercetată din Salamanca a administrat o pagină web pe care o folosea pentru a face publicitate serviciilor ilegale, iar a doua persoană, din centrul său de operațiuni cu sediul în Zamora, a administrat, prin intermediul unei aplicații de mesagerie, un grup închis.

Mai târziu au fost identificați și ceilalti membri ai grupării care, în mod coordonat, a distribuit ilegal conținut audiovizual și de televiziune către mii de utilizatori din Spania.

Aceasta este cea mai importantă operațiune de acest tip în Castilla y León și una dintre cele mai importante desfășurate până în prezent în Spania, deoarece a destructurat o distribuție ilegală care se promova în special prin grupuri închise de pe rețelele de socializare. Această metodă principală de promovare a împiedicat foarte mult investigația, din cauza anonimatului metodei de promovare, anonimat care a fost protejat și de faptul că autorii foloseau identități ale unor terți, fără cunoștința lor.

Sursa: hdsatelit
 
Für die Nutzung dieser Website sind Cookies erforderlich. Du musst diese akzeptieren, um die Website weiter nutzen zu können. Erfahre mehr…