1. Diese Seite verwendet Cookies. Wenn du dich weiterhin auf dieser Seite aufhältst, akzeptierst du unseren Einsatz von Cookies. Weitere Informationen

RCS&RDS chiar vrea să cumpere UPC, într-o tranzacţie de 300 mil. dolari.

Dieses Thema im Forum "Rumänisch" wurde erstellt von emil1, 25. Februar 2011.

  1. emil1
    Offline

    emil1 Moderator Digital Eliteboard Team

    Registriert:
    22. März 2009
    Beiträge:
    2.490
    Zustimmungen:
    2.587
    Punkte für Erfolge:
    0
    RCS&RDS chiar vrea să cumpere UPC, într-o tranzacţie de 300 mil. dolari. Achiziţia ar crea un "monstru" în telecom



    [​IMG]
    Operatorul de telecomunicaţii RCS&RDS, controlat de omul de afaceri din Oradea Zoltan Teszari, 41 de ani, este la un pas de a-şi cumpăra rivalul UPC, fostul Astral, cu care se bate de peste 15 ani pe piaţa de cablu într-o tranzacţie care s-ar ridica în jurul a 300 de milioane de dolari.
    [​IMG]
    [​IMG]
    Conform unor surse de pe piaţă, Teszari - care deţine 43% din RCS&RDS - este în proces de selecţie a băncii de investiţie care trebuie să-i asigure finanţarea pentru această tranzacţie care dacă s-ar realiza, ar schimba fundamental toată piaţa telecom românească, care este extrem de fragmentată şi cu o concurenţă acerbă. Ceilalţi acţionari ai RCS&RDS sunt fondurile de investiţii Epic şi Quadrant şi câţiva oameni de afaceri români şi manageri ai firmei.
    Teszari a avut discuţii începând cu finalul anului trecut cu marile bănci de investiţii printre care Goldman Sachs, Credit Suisse şi Morgan Stanley pentru structurarea unei asemenea tranzacţii. El este acum în proces de a selecta banca cu care va merge înainte.

    Dieser Link ist nur für Mitglieder!!! Jetzt kostenlos Registrieren ?

     
    #1
  2. phantom

    Nervigen User Advertisement

  3. mateibasarab
    Offline

    mateibasarab Hacker

    Registriert:
    28. Mai 2010
    Beiträge:
    405
    Zustimmungen:
    201
    Punkte für Erfolge:
    43
    Ort:
    BaWü
    AW: RCS&RDS chiar vrea să cumpere UPC, într-o tranzacţie de 300 mil. dolari.

    Tot mai multe voci confirmă tranzacţia deceniului pe piaţa de telecom: preluarea UPC de către RCS&RDS, ceea ce ar însemna naşterea unui adevărat gigant. Surse din piaţa telecom citate de „Ziarul Financiar“ dau ca sigură achiziţia companiei UPC de către RCS&RDS într-o tranzacţie care s-ar ridica la circa 300 de milioane de euro.
    Cei doi giganţi, UPC (fostul Astral din Ploieşti) şi RCS& RDS (controlată de omul de afaceri orădean Zoltan Teszari), sunt concurenţi pe piaţa telecom de 15 ani. Dacă în 2005 UPC era numărul unu în piaţă, în 2010, lucrurile s‑au inversat, RCS&RDS având de trei ori mai mulţi clienţi decât concurentul său „de-o viaţă".
    Liberty Global, acţionarul majoritar al UPC, a pierdut tot mai mulţi clienţi de la an la an. Pierderea clienţilor s-a tradus în bani, aşa încât, în 2008, UPC România avea pierderi de 100 de milioane de euro. Compania a pierdut peste 93.000 de clienţi în 2010 şi a scăzut pe toate liniile businessului: televiziune, internet şi telefonie fixă, potrivit ultimelor date disponibile.

    Astfel, la sfârşitul lui 2010, UPC avea 255.000 de abonaţi la serviciile de internet, în scădere cu 4,6% faţă de sfârşitul anului anterior, şi 140.800 de clienţi la serviciile de telefonie fixă, în scădere cu 6,5% faţă de 2009. Oficialii companiei pun aceste pierderi pe seama condiţiilor economice actuale.

    În coasta Orange şi Vodafone

    O astfel de achiziţie ar transforma RCS&RDS într-un gigant care ar mătura toată concurenţa de pe piaţa de profil. Potrivit datelor oficiale, compania RCS&RDS, controlată de omul de afaceri orădean Zoltan Teszari (43% din acţiuni), avea la sfârşitul anului trecut 2,7 milioane de clienţi, iar concurentul UPC, circa 1,15 milioane de abonaţi.

    Dacă cei doi rivali s-ar uni, s-ar naşte un „monstru" pe piaţa telecom din regiune, cu aproape patru milioane de clienţi numai pe segmentul de televiziune, 1,7 milioane de clienţi pe telefonie fixă, 1,4 pe telefonie mobilă şi 1,4 pe internet fix. Cifrele de afaceri cumulate ar duce la constituirea unui grup cu venituri anuale de aproape un miliard de dolari, ceea ce ar fi ca un ghimpe în coasta Orange, Vodafone şi Romtelecom / Cosmote, grupul controlat indirect de Deutsche Telekom.

    Ce spun autorităţile

    Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) au declarat că nu deţin informaţii despre o astfel de tranzacţie. La rândul său, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat pentru „Adevărul" că nu a primit nicio informaţie în legătură cu această achiziţie.

    „În cazul în care se adeveresc zvonurile din piaţă, noi vom primi un dosar din partea actorilor implicaţi pe care îl vom analiza pentru a putea aviza tranzacţia. Există riscul să nu acordăm un aviz pozitiv dacă se constată încălcarea legii concurenţei", ne-a declarat oficialul.

    Care este miza afacerii

    Bătălia de 15 ani a giganţilor telecom UPC şi RCS&RDS nu se dă numai pe pământ românesc, ci şi pe pieţele internaţionale. Potrivit surselor „Adevărul", Zoltan ­Teszari poartă discuţii cu reprezentanţii Credit Suisse, Goldman Sachs şi JP Morgan pentru perfectarea acestei tranzacţii. „Interesul lui Teszari pentru preluarea UPC este 100% veridic.

    El poartă discuţii cu băncile internaţionale la Bucureşti, şi nu la Viena", au declarat sursele. Chiar dacă UPC a pierdut clienţi în ultimii ani, compania rămâne una puternică pe piaţa telecom. Atât RCS, cât şi UPC au afaceri pe mai multe pieţe europene (Ungaria, Slovacia, Cehia, Croaţia, Serbia, Spania şi ­Italia).

    Poziţia UPC în Ungaria, de pildă, este una consolidată, iar compania ar putea ceda piaţa din România RCS&RDS în schimbul unei alte pieţe. Piaţa din Ungaria este una extrem de importantă şi pentru compania lui Zoltan Teszari, care ocupă locul doi în această ţară şi se pregăteşte să lanseze noi servicii pe piaţa maghiară.

    Concurenţa de pe piaţa de profil va fi, pur şi simplu, spulberată de un astfel de gigant telecom, aşa încât toţi ochii vor fi îndreptaţi către Consiliul Concurenţei din România, dar şi către Comisia Europeană, care va urmări îndeaproape aceste aspecte.

    sursa: adevarul.ro
     
    #2

Diese Seite empfehlen